09 mai 2009

Aniversare europeana cu fast politic mioritic

Ca astazi este 9 Mai - ziua Europei cred ca stiu majoritatea romanilor, dar cati ani de unitate europeana sarbatorim noi astazi, cred ca stim foarte putini dintre noi, si la fel de putini stiu si din cei care astazi sunt in campanie pentru un loc in Parlamentul European.

.

59 de ani implineste, iar data de 9 mai - Ziua Europei - este data care marchează primii paşi către crearea a ceea ce în prezent este Uniunea Europeană cu 27 de state membre şi aproximativ 500 de milioane de oameni.În urmă cu 59 de ani, la Paris, pe fondul ameninţării izbucnirii unui al Treilea Război Mondial care să cuprindă Europa, ministrul francez de externe Robert Schuman a citit presei internaţionale o declaraţie prin care propunea Germaniei, vechi inamic al ţării sale, dar şi altor cinci state europene, să contribuie la realizarea 'unei solidarităţi de facto' şi să pună 'bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii'

.

Dar ceea ce a fost astazi in Romania, ma pune in ipostaza de a ma intreba daca chiar meritam sa fim in Europa? Geografic, da, si doar atat.

.

Astazi mai toate partidele si-au lansat cum au stiut ele mai bine candidatii pentru Parlamentul European, dar ce a iesit din gura unor lideri politici "mioritici" te pune iar in ipostaza de a te intreba daca chiar si geografic meritam sa facem parte din Europa?

.

La Iasi Vadim se autopropune presedintele Romaniei si il lanseaza pe primul cioban al tarii pentru functia de premier. Va imaginati cum ar arata o astfel de Romanie Europeana?

.

La Bucuresti, presedintele Basescu le impartaseste celor 5000 de membrii PDL din sala Palatului ca PDL este singurul partid care nu-si injura presedinte. Asa crede el . . . eu cred ca-l injura si romanii, vreo cateva milioane 

.

Si tot la Iasi, Prostanacul Geoana le transmite raspicat celor prezenti, majoritatea de aceiasi valoare, ca ceilalti sunt "niste mici pitici pe langa ei", e adevarat d-le geoana, daca va referiti la incompetenta si prostia de care ati dat si dati dovada in toti acesti ani de cand sunteti dvs si partidul asta de fosti comunisti la putere, de vreo 20 de ani.

.

La Multi Ani Europa, La Multi Ani Romania, La Multi Ani romani de pretutindeni...

.

05 mai 2009

Sambra oilor sau Stamba politicienilor?

Unul din evenimentele "mondene" ale sfarsitului de saptamana a fost in jud. Satu Mare , la Certeze:  Sambra Oilor (Dex: Întovărăşire în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor), care mai mult a semanat cu o Stamba Politicienilor (Dex: A se da în stambă = a-şi arăta fără să vrea proasta creştere; a se face de râs), si sa va spun de ce cred eu asta.

.

Ati vazut voi la televizor vreo oaie sau vreun cioban ratacit care sa explice ce inseamna pentru el sambra oilor? Nu. In schimb i-am vazut cu totii acolo pe presedintele Basescu si pe Geoana cu discursuri oficiale despre oi si importanta lor in societatea romaneasca (la Bucuresti profesorii erau in greva), discursuri pe care le-au ascultat o turma de oi rosii si una cu oi portocalii si cateva capre galbene ratacite.

.

Fiecare sarbatoare campeneasca sau obicei local a inceput sa fie un bun prilej pentru politicieni de a se da in stamba, ce treaba au Basescu si Geoana cu plecatul oilor la munte? Astea sunt principalele griji ale primilor 2 oameni in stat in timp de criza? 

.

03 mai 2009

De ce nu-i Iasul ca Bacaul?

Poate v-ati intrebat de multe ori de ce Iasul e tot timpul un santier deschis? de ce cu greu gasesti o portiune de drum fara gropi? sau de ce vezi intodeanuna lucrari incepute si apoi raman in conservare mult timp?

.

De cand nu ati mai trecut prin zona Halei Centrale? Ati mai vazut vreo schimbare la acel santier pe care primarul Nichita la inspectat de cel putin 2 ori cu presa dupa el? Nu. Am curaj sa pun un pariu sinistru, ca Iulian Dascalu va finaliza proiectul Palas mai repede decat Nichita pasajul de la Hala Centrala.

.

Pasarela din cartierul Alexandru cel Bun a ramas in conservare, nici-o miscare, nimic. D-le primar v-ati intrebat vreodata oare ce gandesc iesenii cand isi strica masinile in gropile pe care cu brio le pastoriti in acest oras?

.

Nici nu s-au finalizat lucrarile in zona Arcu ca s-au inceput lucrarile si-n a doua parte a str. Canta spre iesirea din oras, paralizand astfel circulatia spre si dinspre cartierul Dacia. Oare e asa de greu sa incepi si sa finalizezi o lucrare? Va intreb eu in numele celor catorva zeci de mii e ieseni care simt incompetenta dumneavoastra in fiecare zi.

.

De ce nu-i Iasul ca Bacaul? 

Pentru ca indreptandu-ma spre Vrancea, la Bacau la ora 23.00 seara se lucra, pentru ca intorcandu-ma din Vrancea. a doua zi, la ora 18.00, la Bacau inca se lucra . . . la covorul asfaltic de pe pasarela de langa Catedrala. 

.

Ceea ce se intampla acum la Iasi e ca intr-o continua reclama la "Unirea", o stiti . . . acea reclama cu Dorel. Numai ca la Iasi, Primarul Gheorghe Nichita e Dorelul nostru.

.

Chiar merita acest oras minunat un asemenea primar?

.