23 februarie 2009

TNL Iasi te invita la Gala

24 Februarie 2009 înseamnă a patra ediţie a Galei Tinerilor Valori (GTV).
Ca în fiecare an, evenimentul este organizat de Tineretul Naţional Liberal Iaşi (TNL) alături de studenţii şi elevii liberali ieşeni. Scopul este acela de a răsplăti tinerii care s-au evidenţiat în decursul anului trecut prin rezultate deosebite în activităţile lor.

La acest eveniment, care va începe la ora 19:00 şi se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, vor fi premiaţi cei mai buni tineri din judeţ, cei care desfăşoară profesii liberale sau care au obţinut premii naţionale şi internaţionale la diverse olimpiade şcolare. Anul acesta vor fi acordate 16 astfel de premii de excelenţă, interne şi externe, cât şi două premii „Varză”, pentru personajele clasei politice care au comis greşeli taxabile în ultima vreme.

Atmosfera Galei va fi asigurată de trupe muzicale cu notorietate la nivel local şi naţional, precum Rava şi Soundcheck. Momentul special al evenimentului îl reprezintă un recital susţinut de renumitul artist Mihai Mărgineanu.

Cununa romantică a manifestărilor este prilejuită de Sărbătoarea Dragobetelui, personaj al tradiţiei autohtone, omologul mult mai apreciat la noi al cunoscutului Valentin. În prefaţa evenimetului, ofiţerii de stare civilă ai Dragobetelui vor oficia, în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, căsătorii pentru o zi şi o noapte.
Întrarea este liberă şi sunt aşteptăţi să participe toţi doritorii, mai ales tinerii din Iaşi.

22 februarie 2009

"smeker" de Bahlui

            E incredibil ce se poate  intampla pe soselele patriei!

         Sambata ma indreptam dinspre Pd. Ros spre Bvd. Poitiers, cand pe pasarela Bucium, in timp ce incercam sa evit craterele din carosabil, ma tot claxona unu cu un BMW X5 - cred ca era grabit si gropile din asfalt nu erau mare lucru pt masina lui. In fine, reuseste sa ma depaseasa in cateva secunde, si opreste brusc in fata masinii mele, se da jos din masina si se indreapta spre mine, dau geamul  jos si atunci observ cine e: inginerul Ovidiu Alexandru - inginer cadastrist (cel putin 100kg), pe care am ocazia sa-l vad cam o data pe saptamana la OCPI Iasi, acolo unde lucrez. In momentul ala am realizat ca daca il cunosc, va intelege mai usor ca nu avem cum sa ma dau cu masina din fata lui, pasarela fiind aglomerata la ora aia. Nici nu cobor bine geamul ca si raman uluit de cei iesea din gura....venind spre mine. Nici macar nu am mai avut timp sa-i explic ce s-a intamplat ... si in timp ce incerca sa imi aduca aminte de mama, ma si trezesc cu un pumn in fata(stati linistiti nu am nici o vanataie) , se urca apoi in masina lui si pleaca in tromba.

         Am ramas pentru cateva secunde uluit si nu puteam sa-mi explic ce s-a intamplat, apoi am realizat ca degeaba incercam sa-i blamam sau sa-i invinovatim pe cei care ne fac de ras in Italia,  Spania sau pe rromi, cand noi inca mai avem de lucru cu intelectulaii care circula pe "drumurile patriei", cu cei care inca nu au inteles ca in 2009 nu se mai rezolva nimic cu "Pumnul", ci doar ii faci pe ceilalti de langa tine sa inteleaga ca faci parte din acea categorie care trebuie marginalizata de societate, "D-le Inginer" Ovidiu Alexandru.

       Va imaginati ce s-ar fi intamplat  daca se atingeau masinile, ii raspundeam verbal la fel de primitv sau in locul meu era o femeie ???

    

       ...sper sa nu aveti parte in trafic de astfel de "smekeri": de Romania, de Bahlui sau de Ovidiu Alexandru!

10 februarie 2009

cautam artisti

Buna dimineata,

Astazi am sa va scriu si am sa va invit, pe cei mai talentati dintre voi(prieteni de-ai vostrii), sa luam parte la pregatirile pentru cel mai frumos eveniment de tineret al acestei primaveri IASIFEST, ocazie cu care vom promova si premia tinerele talente.

Daca cunosti o trupa sau stii pe cineva care are talent?
Canti ? dansezi? iti place actoria? scrii poezie sau proza? faci film? pictezi? sau faci altceva de care iesenii sa fie mandri? atunci hai sa ne adunam sa facemIASIFEST, adica festivalul tinerilor ieseni!

Trimite un email la adresa calimanadrian2000@yahoo.com si inscrie-te daca ai si un link pe net in care sa vedem ce faci, atunci e si mai ok

"in luna Mai mutam muntii din loc"

AICI gasiti informatii zilnic:

http://calimanadrian.blogspot.com/

cu prietenie

08 februarie 2009

Administratia Prezidentiala - Paradis Fiscal


E Adevarat . . . e criza!
Nu prea se vede luminita de la capătul tunelului. . . si asta e Adevarat!
Dar daca e criza, macar sa fie pentru toata lumea, nu doar pentru o partea a populatiei,nu doar pentru cei care, poate, nu mai au cu ce sa-si tina copiii la facultate.
Cu totii spunem ca e greu in zilele astea,
Boc zice ca e Criza,
Basescu ca e Recesiune,
Dar tot ei au uitat ca fac parte din acelasi popor aflat in criza si au marit bugetele Parlamentului si Administratiei Prezidentiale, cam cu cat va mari Guvernul salariile profesorilor, doctorilor si pensionarilor, luate la un loc, poate chiar cu puţin mai mult, in acelasi an de criza.
Si daca tot e "Recesiune" , savurati-o cu placere d-le Presedinte!





03 februarie 2009

ieseni premiati

Prieteni, vreau sa va spun ca a fost un moment cu adevarat onorant pentru mine sa urc pe scena Galei TNL si a primi in numele TNL Iasi premiul "pentru cea mai activa filiala", chiar daca discursul a fost putin incarcat de emotie, m-am descurcat bine si mesajul a fost unul foarte bun.

Mi-am dat seama, inca o data, ce mult inseamna PNL pentru mine si cat de multe pot si putem realiza impreuna pentru TNL, fapt pentru care va anunt ca sunt mai motivat ca niciodata ca dupa alegerile din toamna sa fiu viitorul presedinte al TNL Iasi, si va promit ca in anii ce vor urma Iasul se va numara iarasi si iarasi printre castigatori, pentru ca locul nostru e acolo sus . . . si chiar pot face asta.

Multumesc tuturor tinerilor, membrii CEL, CSL si TNL, care au fost alaturi de noi si ne-au sprijinit in 2008, pentru toate bucuriile si momentele triste pe care le-am trait impreuna, multumesc si am convingerea ca vom avea ocazia sa ne bucuram impreuna si in anii ce vor urma. Felicitari TNL Iasi!